Un airbag în acțiune, nu-i chiar fun!

Hai că nici nu am dat bine drumu’ la treabă aici că mi s-a și arătat prima poveste…

Era cald și nu îndrăzneam să micșorez temperatura la aerul condiționat de frică să nu mi-o i-au în freză cu vreo răceală, cum mi s-a mai întîmplat. Știu doar că era cald și cînd am ridicat ochii din bord pentru că vroiam să mă asigur că nu depășesc viteza legală în localitate, am văzut spatele generos al unui Fiat care mă aștepta dornic să intru în el. M-am împins cu toată greutatea pe pedala de frînă dar în zadar…aproape sanie mergeam spre coliziune. O clipă mi-a trecut prin cap să trag de volan dreapta dar în aceeași clipă mi-am dat seama că aveam timp să mă asigur pentru asta iar o altă variantă de coliziune ar fi avut cumva urmări pe trotuar, în lateral, așa că opțiunea a dispărut cum a venit. Iar în următoarea clipă BUM! În același timp s-au deschis ambele airbag-uri și eu l-am primit pe-al meu undeva pe piept în sus….Lovitura nu a pus pus probleme pentru că nu a fost tocmai o lovitură ci mai degrabă cum ai da cu corpul într-o pernă de aer umflată bine așa. Nu am simțit nici o durere, nimic… În schimb am observat că am sînge discret pe mîna stîngă….WTF…îmi zic…ce-o fi asta… Și m-am prins….am trăit prima mea arsură cauzată de deschiderea unui airbag.

Pe un portal cu întrebări și răspunsuri am găsit ”soluția” la problemă (pusese cineva problema arsurilor pe mîini de la airbag):

Banuiesc ca ai Logan la asta se intampla problema cu arsurile. In primul rand scoate un certificat medico-legal o sa ai foarte mare nevoie asculta-ma ca au trecut multi prin asta, pe cat mai multe zile, apoi consulta un medic pentru tratament, iaurt si creme speciale pentru arsuri pe care le gasesti la farmacie, unele se dau fara reteta, apoi daca vrei sa te faci cu o groaza de bani poti actiona in instanta firma Dacia si o sa iti iei destui bani pe tema asta cu certificatul medico-legal!

Nu conduceam un Logan și cît de imbecil aș fi să dau în judecată compania a cărui dispozitiv a făcut ca o coliziune care se putea termina urît să se termine cu o arsură oarecum minoră?…. Dar asta este din păcate lumea în care trăim…

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *